Peste 200 de participanți la ”naționalele” orientare (GALERIE FOTO)

1

 

Campionatele Naționale de Orientare în alergare, ediția 2020, au avut loc în județul Neamț în perioada 9-13 septembrie, ocazie cu care 210 concurenți legitimați la 28 de cluburi din țară au luat startul în diferite probe și la diferite categorii de vârstă. Competiția s-a desfășurat în trei localități diferite, la Ștefan cel Mare, la Sagna și la Roman.

Ziua de joi, 10 septembrie a fost rezervată probei de ”medie distanță”. S-a alergat pe un traseu în pădurea din preajma comunei Ștefan cel Mare. Caravana s-a mutat apoi la Sagna pentru proba de ”lungă distanță”, programată pentru vineri, 11 septembrie 2020 în satul Vulpănești, și pentru proba de ”ștafetă”, care s-a desfășurat sâmbătă, 12 septembrie 2020, la Vulpășești, Sagna. Ultima zi de concurs a fost duminică, 13 septembrie 2020, proba de sprint urban respectând traseul ales de organizatori pe raza Municipiului Roman. Conform regulamentului, un campion într-o probă individuală nu se poate desemna decât dacă sunt înscriși minimum patru participanți de la trei cluburi diferite. Titlul de campion național, pentru ștafetă, s-a acordat dacă au luat startul minimum trei ștafete de la cel puţin trei cluburi sportive şi/sau selecţionate din judeţe diferite.

În cadrul acestei întreceri găzduite de județul Neamț au fost câteva ”cifre” interesante. Proba cu cei mai mulți concurenți care au luat startul a fost cea masculină la categoria ”21 de ani”, lista cuprinzând 24 de nume. Clubul cu cei mai mulți concurenți prezenți la întrecere a fost CS Știința Electro Sistem Baia Mare, cu 27 de sportivi, iar CS TranSilva Cluj Napoca se poate lăuda cu 14 titluri naționale adjudecate, din care 6 la ”lungă distanță”, 5 la ”medie distanță”, 2 la ”sprint urban” și unul la ”ștafetă”.

Județul Neamț a fost reprezentat de sportivi ai Clubului Atletic Roman și ai Clubului Sportiv Altius Roman. Cele mai bune rezultate se trec în dreptul lui Ionuț Anghel (14 ani), care la ”sprint” a terminat cursa pe locul 2, iar în urma probei de ”lungă distanță” s-a ales cu medali de bronz a categoriei sale de vârstă.

De menționat este și faptul că s-a concurat la categorii de vârstă de la 10 ani, cea mai mica, la 85+, cea mai mare.

Competiția a fost posobilă datorită implicării reprezentanților următoarelor cluburi și instituții: Clubul Atletic Roman, Clubul Sportiv Altius Roman, Federația Română de Orientare, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Neamț, Consiliului Județean Neamț și Primăria Municipiului Roman.

Vă prezentăm mai jos lista cluburilor care au câștigat titluri naționale în probele aminitite la diferite categorii de vârstă, de la copii și până la veteran: CS Babarunca Săcele (9), VSk Csikszereda Miercurea Ciuc (5), CSU Brașov (4), CS Chimia Victoria (2), CS Știința Electro Sistem Baia Mare (10), Palatul Copiilor Târgu Jiu (5), CS Maratin Dominarum Baia Mare (1), CS Ady Liceum Oradea (6), CS TranSilva Cluj Napoca (14), CS Mentor Silva București (4), Universitatea Craiova (5), CS Orienter Târgu Mureș (2), CS Compass Cluj Napoca (2), CS Otopeni (3), CS Metropolitan București (2), CSO Dudu Florești (2), CS Unirea Alba Iulia (2), CS Nord Baia Mare (1). De asemenea, au existat cluburi care au avut înscriși în listele de start competitor ce nu au reușit să câștige decât medalii de argint sau bronz sau care nu au avut clasări pe podium. Acestea sunt: CSS Baia Sprie, CSO Valea Prahovei Ploiești, PC Iași, CS Altius Roman, CS Cronos Bârlad, CS UNEFS București, Clubul Atletic Roman, ACS Sănătatea Ploiești, Nord Team Bistrița, CS Master Orienteering Hunedoara. Selecționate județene care au câștigat titlul național în proba de ștafetă: București (2), Brașov (1), Cluj (2).

afis djst

 

2
3

4

20200910 141820

20200910 151733

20200910 152123

20200910 153552

20200910 153633

20200910 155448

20200910 171147

20200910 172242

20200910 172718

20200910 172722

20200910 1653080

20200912 171743

20200912 173247

20200912 173356

20200913 104229

20200913 104243

20200913 104501

20200913 104815

20200913 105707

20200913 121746


Print